Prezentarea generală a comunei Satchinez

H.C.L. 41 din 26 aprilie 2023 privind aprobare Statutului comunei Satchinez, județul Timiș

Hotărârea nr. 32 din 25 mai 2006 privind aprobarea Statutului comunei Satchinez

Comuna Satchinez (germană Knees, maghiară Temeskenéz) este situată în județul Timiș, Banat, România. Comuna Satchinez se situează în nordul județului Timiș, la circa 32 km de municipiul Timișoara și se învecinează la nord (N) și nord-vest (NV) cu comuna Variaș (satele Variaș si Gelu), la est (E) cu comuna Orțișoara (satul Călacea) și comuna Sânandrei (satul Carani), la sud-est (SE) cu comuna Dudeștii Noi, la sud-vest (SV) și vest (V) cu comuna Biled iar la sud (S) cu comuna Becicherecu Mic.
Localitatea Satchinez este reședința comunei cu același nume.
Prima atestare arheologică a localității Satchinez – 1330 – așezarea este menționată ca villa Kenéz.
În anul 1997 au fost comemorați 665 ani de atestare documentară oficială a localității Satchinez.
În componența teritoriului administrativ al comunei Satchinez se regăsesc, pe lângă localitatea Satchinez – reședința comunei, și satele Bărăteaz și Hodoni.
Numele satului Hodoni este atestat documentar pentru prima dată în anul 1480, sub forma Odon, în 1717 Hodogn, în 1723-1725 Odoign, în 1812 Hodony. În anul 1520 satul a fost proprietatea lui Bolyka Balint. În dările de seamă din 1717 din circumscripția timișoreană îl găsim sub numele de Hodogn, cu 15 case. În anii 1723-1725, în harta Jui Mercy și în harta oficială din 1761, figurează cu denumirea Odogn, ca pustă. În anul 1812 este cumpărat de la stat de George Manaszy.
Satul Bărăteaz este prima dată amintit în diplomele din 1411, apoi în cele din 1428. În harta topografică Merczy din 1723-1727 apare ca localitate fără locuitori. În harta din 1785 întocmită cu o statistică a proprietăților funciare ,,Grundes ausweis der Steur Gemeide” donată de enoriașul Milovan Milivoi din Bărăteaz, Muzeului Mitropoliei Banatului, figurează aparținând în districtul Aradului Nou cu 99 de case și 2 mori cu cai.
În galeria marilor apărători, ca ostaș neîntrecut și luptător activ pentru apărarea independenței patriei și a gliei strămoșești s-a înscris și viteazul erou roman, Pavel Chinezul. De numele lui este legată în primul rând apărarea granițelor de sud ale Banatului, împotriva incursiunilor fanatice turcești din a doua jumătate a secolului XV, pe timpul vitejilor domni români Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare.
Din cetatea lui Pavel Chinezul – reședința strategică a eroului n-a mai rămas astăzi decât o ridicătură de pământ sub forma unui trunchi de con, cu o rază de aproximativ 50m și înaltă de 30m numită de localnici Gomila.

Pages

Follow by Email